Adrian Ursea, singurul antrenor român din Ligue 1, atac dur după scandalul de la Paris. „Există idioți peste tot”

Redactor:
Sorin Barbu
Adrian Ursea, singurul antrenor român din Ligue 1, atac dur după scandalul de la Paris. „Există idioți peste tot”
  • Publicat:

Adrian Ursea pune la zid brigada care a condus partida PSG – Bașakșehir, întreruptă în minutul 16, după scandalul de rasism. Singurul antrenor român din prima ligă din Franța susține, într-o declarație acordată „Le Figaro”, că nu poate accepta un astfel de gest chiar dacă acesta îi aparține unui conațional.

Adrian Ursea este singurul român care antrenează în Ligue 1. A fost numit săptămâna trecută la Nice, după ce formația franceză s-a despărțit de Patrick Vieira. Ursea le-a vorbit francezilor despre scandalul de la partida PSG – Bașakșehir.

„Sunt dezolat când văd astfel de lucruri. Este teribil, nu mai încetează. Suntem deja într-o poziție delicată. Poziția mea este foarte clară, nu pot să accept astfel de lucruri. Jucătorii au avut curaj, mi se pare că în trecut au mai fost cazuri în care uneori jucătorii, chiar și individual, au părăsit terenul.

Aici a fost o acțiune colectivă a celor două echipe, a fost un mesaj foarte puternic”, a declarat tehnicianul român de pe banca formației aflate pe locul 11 în prima ligă din Franța.

Adrian Ursea consideră că este o problemă foarte serioasă, dar spune că românii nu au înclinații spre rasim.

„Ar trebui, odată pentru totdeauna, să luam în serios acest mesaj și să încetăm cu prostiile, ca să mergem înainte și să ne ocupăm de fotbal. În ceea ce privește originile mele, eu locuiesc de peste 30 de ani în Elveția, iar în ultimii ani aici, în Franța. Indiferent de ce origine sunt, română sau alta, există idioți peste tot. Originea nu are nicio legatură. România este o țară frumoasă, cu multe valori”, a mai spus Ursea.

Brigada din România, înlocuită de la meciul PSG – Bașakșehir

Brigada din România a fost înlocuită de la partida din PSG – Bașakșehir. Ovidiu Hațegan și Sebastian Colțescu au ajuns deja acasă, dar doar centralul partidei a vorbit puțin cu jurnaliștii.

„Nu insistați pentru că știți foarte bine care e regulamentul. Nu avem voie să dăm declarații. Vă rog să înțelegeți care este situația și în câteva zile o să aveți mai multe detalii. Mulțumesc și vă rog să înțelegeți”, a spus Ovidiu Hațegan în momentul în care a ajuns pe „Aeroportul Internațional Henri Coandă” din București.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital!  Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele stimulatorului cardiac' 😲
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele…
Decizie fără precedent în fotbal: naționala aflată pe locul 15 în lume a convocat un amator!
Decizie fără precedent în fotbal: naționala aflată pe locul 15 în lume a convocat un amator!
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul…
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică + Ce au hotărât medicii în ”celula de criză”
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică +…
Reguli noi pentru cei care stau la bloc. Legea se va aplica până în 2027
Reguli noi pentru cei care stau la bloc. Legea se va aplica până în 2027
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…